De 80 de ani, un muzeu unic în România deapănă povești despre trăinicia și frumusețea lemnului, despre tăcerile sale, despre răbdarea-i seculară, despre folosințele și chipurile căpătate în timp, într-un ținut în care a fost, dintotdeauna, adevărat voievod al locului. Dacă vreți să-i citiți vârstele, să-i admirați înfățișările și să-i dibuiți tainele, căutați-l acasă, la Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc.
Daca veti vizita acest muzeu, in una dintre camere e rândul "cărăușiei" să vorbească, pe lemn, despre sine, printr-una dintre piesele de mare valoare ale muzeului: carul vechi de 400 sute de ani, folosit la transportul vinului. „Deși zona aceasta nu era una viticolă, câmpulungenii călătoreau pana la Vaslui sau la Focșani, cale de 300 de kilometri, de unde cumpărau vin. Mergeau cu carul încărcat cu lemn, scândură, vite, legau deasupra carului polobocul mare și se întorceau de acolo cu vin. Făceau un fel de troc. Trei săptămâni dura drumul. Carul păstrat în muzeu a fost o moștenire de familie. Tatăl l-a dat celor trei feciori ai săi, iar Ion Ștefureac l-a găsit în trei poduri de casă diferite. Carul era folosit de cei trei frați, dar, după ce se întorceau, desfăceau carul, ca să nu poată merge unul fără altul după vin”, povestește, cu umor, muzeograful. Obiceiul mersului după vin este, de altfel, minunat surprins într-o urătură păstrată din vechime în zona Câmpulungului:
Cu carul cu boi bălani
Mergeam până la Vaslui.
Drumul înghețat șî bun
Aduceam vin di Crăciun.
Făceam chef șî veselie,
Nu știam de dușmănie.
Carul păstrat în muzeu e valoros nu doar prin vechimea sa, ci mai ales sub aspectul execuției tehnice, căci roata de lemn, aproape de necrezut, nu avea raf metalic (șină - acea bandă care proteja roata), ci un sistem primitiv de amortizare, cu cep, care ajuta roata să fie mai flexibilă când întâmpina un obstacol, pentru a nu cobâlțâi conținutul polobocului.
(Sursa: ziarullumina.ro)
