
Cine nu-şi aminteşte celebrele cuvinte
"capul ce se pleacă sabia nu-l taie"?... dar există și o continuare pe care mulți dintre noi nu o mai știu sau aleg să o ignore sau să o uite... și această continuare este...
"cu umilinţă lanţul înconvoaie"...
Nivelul la care s-a ajuns în România cu numirile pe criterii politice și nepotismul în instituțiile de stat sunt inimaginabile pentru cineva care vine dintr-o societate normală. Am trăit ultimii douăzeci și ceva de ani din viața mea, mai mult de jumătate, în America de Nord și Europa de Vest și am vizitat sau lucrat temporar din alte câteva zeci de țări, dar așa ceva nu am mai întâlnit pe nicăieri. Auzeam de la părinți și prieteni despre o prostie sau despre alta făcută de un partid sau altul dar impactul să le trăiești aici la fața locului e nemaipomenit.
Am plecat din România atunci când am văzut guvernarea de "poveste" a Convenției Democrate și mi-am dat seama că nu e cu nimic mai diferită decât a celor dinaintea lor... greu îmi vine să nu mă gândesc și acum că nu am învățat absolut nimic în ultimii de 30 și ceva de ani... nu reușim să scoatem la modul general în față niște oameni de calitate care să ne conducă... și mă întreabă soția...
"mai stăm sau ce facem?... plecăm înapoi?..." Si eu ce să-i răspund, cu ce argumente să o conving să mai rămânem pe "metereze", aici, în țara mea...
Să vă spun ce se poate face într-o țară cu adevărat normală... Te poti sui într-un avion cu două valize și să îți faci o viață acolo, cu doar două valize pline cu haine și câteva perechi de încălțări. Te poti sui într-un autocar cu un bagaj de mână și poți să le oferi acolo copiilor tăi acces la un învățământ de calitate și la un sistem de sănătate unde să nu îți fie frică să apelezi de frica morții în spitale... Vi se pare atât de mult ce înseamnă o țară normală?... nu pare parcă prea mult și cu toate astea nu poți face asta în România, în țara mea...
Nu poți face asta în țara mea pentru că aici s-a ajuns până la a numi pe criterii politice și nepotism până și un director de grădiniță. Ce să mai spunem atunci de spitale sau alte instituții publice locale sau naționale unde și acolo administratorii sunt numiti la fel, pe aceleași criterii absolut mafiote sau de interese mărunte de grup. Numește un incompetent într-o funcție călduță și bine plătită la stat și manevrează-l apoi exact cum vrei tu ca pe o marionetă pentru că acea persoană știe că nu va putea găsi un alt loc la fel de bun pentru că e absolut incompetent și nu va fi în stare...
Si noi cât să mai stăm așa, să plecăm chiar cu toții din țara asta, din țara mea?... Ce să-i răspund soției mele când mă întreabă...
"mai stăm sau ce facem?... plecăm înapoi?..."...