Exact acum 155 de ani în urmă, pe 17 februarie 1866, în baza decretului bârlădeanului Alexandru Ioan Cuza, din 1865, a început să funcționeze Banca României, constituită prin transformarea filialei din București a Băncii Imperiului Otoman, primul președinte al băncii a fost Ion Ghica.
Banca României a fost creată în baza capitalului străin în principal englez şi francez, avându-i ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale.
Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv din care Banca României apărea ca afiliată (filială) a băncii de la Istanbul.
În programul din 1867, liberalii inserau un punct referitor la organizarea sistemului de credit:
“Vom îmbunătăţi finanţele noastre mai cu deosebire, îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, cari să ridice comerţul, industria, agricultura, să le dea viaţă prin stimularea şi înlesnirea transacţiunilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor“, căci “fără…institute de credit, un stat nu poate prospera“;
Între 1870-1876, au fost elaborate mai multe proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale:
- de către un grup de bancheri bucureşteni (1873),
- de către ministrul conservator de Finanţe, Petru Mavrogheni (1874) şi
- de către un grup de deputaţi liberali (1876).
Crearea unei bănci naţionale româneşti în baza capitalului inten s-a realizat totuşi, chiar dacă exista un lobby puternic al investitorilor srăini pentru aplicare şi în continuare a capitalului străin preponderent sau în toatlitate pentru Banca Naţională a României.
Banca Naţională a României a fost înfiinţată ca bancă centrală în 1880 după modelul băncii centrale a Belgiei. În dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finanţelor, Ioan Câmpineanu, s-a opus participării capitalului străin la constituirea Bancii Naţionale. Capitalul băncii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriţie publică, iar 10 milioane, depuse de stat.
