Asemeni întregii părți de est a României, și locuitorii fostului județ Tutova au avut de îndurat seceta și foametea care au răscolit țara și au dus la pierderi de vieți omenești al căror număr este încă necunoscut. Conform rapoartelor autorităților locale, între 1 ianuarie 1947 și 3 iulie același an, numai în comuna Puiești au murit din cauza înfometării 92 de oameni, dintre care 31 de persoane proveneau din satul Rotari. Când toate decesele datorate inaniției vor fi aflate și contabilizate, numărul total al morților din aceea vreme s-ar putea să ne îngrozească.
Din inițiativă guvernamentală și sub coordonarea unui Comitet Central înființat la 1 septembrie 1946, în toate județele țării au fost înființate Comitete pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS) care să vină în sprijinul celor lipsiți de hrană. Comitetul de conducere al CARS Tutova a fost alcătuit pe toată perioada foametei din Mihai Iacob (președinte), locotenent Mihai Iorgulescu, Alexandrina Andronache, Silviu Roșca, secretar general. Alți membrii: Gh. Gherșin, dr. Berl Herșcovici, Frederic Zalman, Gruiță V., căpitan G. Gânju, M. Căpățână, Ștefan Sedecaru, lt. Col. Chiriacescu, Bălan, director B.N.R. – filiala Tutova, inspectorii Romeniță, Gâlcă, Bărhală, directorii Sachelarie, Dănăilă, dr. Finchestain, Max Rader. Starea disperată în care se găseau locuitorii județului a determinat Comisia financiară a CARS-ului local să tipărească în noiembrie 1946 la Tipografia C. D. Lupașcu din Bârlad peste 2.000 de afișe și apeluri către cetățenii județului Tutova și altor orașe din țară pentru a veni în ajutorul celor afectați de foamete.
În 14 octombrie 1946, CARS Comitetul Central vira către CARS Tutova suma de 70.682.955 lei pentru achiziționarea de alimente destinate locuitorii înfometați arondați cantinelor sociale recent înființate, și erau recepționate 6 vagoane cu porumb (10.000 kg) sosite din Uniunea Sovietică. Rația regulamentară la mămăligă era de 100 grame făină zilnic. Din grâul primit ca ajutor din țară și străinătate, unele cantine coceau pâine pentru hrana asistaților.
Suma primită s-a dovedit insuficientă, pentru că în 9 noiembrie 1946 CARS Tutova solicita alocarea urgenta a 150 milioane lei pentru cumpărarea alimentelor necesare pentru cele 15 cantine rurale în funcțiune (Avrămești, Băcani, Ciorăști, Fătăciuni, Ghermănești, Zorleni, Drugești, Cristești, Sas Vulpești, Hălărești, Sârbi, Puntișeni, Iugani, Sălceni, Chetrosu) și a celor ce urmau să fie înființate în baza numeroaselor cereri venite din comunele județului. La începutul anului 1947 în orașul Bârlad funcționau mai multe cantine sociale: Căminul ”23 August” pentru copii orfani de război, Școala nr. 5, Crucea Roșie, Căminul de copii Cotu Negru, Școala nr. 5 Podeni, Asociația Preoților, Comitetul Democratic Evreiesc, Apărărea Patriotică, Funcționari Publici, Cantina nr. 3 Munteni. De Paști, la aceste cantine s-au făcut cozonaci în care, din cauza lipsei ouălor de găină, a fost folosit șofran pentru aromă și culoare, o plantă aromatică care se vindea prin piețe cu 2.000 lei pachetul. Pentru a nu muri de foame, copiii din satele județului au fost adunați la Bârlad, într-un Centru de Triaj, de unde au fost evacuați în județele excedentare ale țării. Unii dintre aceștia au fost adoptați de familiile care i-au îngrijit și nu s-au mai întors în familiile naturale.
Banii primiți de la Comitetul Central CARS erau puțini în raport cu nevoile populației. Toate alimentele necesare pentru pregătirea hranei în cantine (carne, zarzavat, ulei, lemn de foc ș.a.) era achiziționate de pe piața liberă, unde prețurile erau în continuă creștere, cu toate eforturile autorităților statului de a controla inflația și specula. În 17 ianuarie 1947, Poliția Bârlad prin chestorul Nicolae V. Pandelea înainta către CARS Bârlad 25 kg carne de vacă și 19 kg carne de oaie, confiscate cu ocazia controlului făcut la măcelăria Gh. Sandas, dar era mult prea puțin față de specula uriașă care domina comerțul local. În iulie 1947, în piețele din Bârlad și la preț oficial, un kg carne de vacă se cumpăra cu 150.000 lei kg, cartofii ajunseseră la 80.000 lei kg, ceapa era 25.000 lei kg, litrul de ulei costa 40.000 lei, în condițiile în care salariul zilnic al unui funcționar se situa între 50 -70.000 lei. La nivel județean, în aceeași lună, cheltuielile cu asistența s-au ridicat la 113.228.314 lei. Pentru 41.960 kg lemn foc necesare pentru fiertul hranei asistaților s-au plătit 46.839.464 lei negustorului Lazăr Moise de la Depozitul de Lemne din Bârlad. În mediul rural prețurile la produse erau mai rezonabile, cei care le vindeau proveneau din comunitățile înfometate. Costul alimentelor cumpărate în ziua de 19 iulie 1947 pentru necesarul hranei asistaților de la cantina Pogonești (gestionar Iordache Munteanu) se ridica la 350.000 lei, iar pentru cei din Cârlomănești (gestionar Zaharia Cristea) la doar 90.000 lei. CARS-ul trebuia să plătească salarii funcționarilor și diurne pentru cei care însoțeau transporturile de copii în județele excedentare. În martie 1947, cheltuielile cu personalul se ridicau la suma de 20.283.309 lei.
Pe lângă cerealele cumpărate de statul român de pe piețele internaționale, din statele vecine dar și alte colțuri ale lumii (U.R.S.S., Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Marea Britanie, S.U.A., Suedia, Republica Irlanda) au sosit ajutoare umanitare constând în grâu, porumb, cartofi, orz, carne și cartofi conservați, brânză, zahăr, legume semipreparate, lapte condensat. S-a trimis și mălai de mătură, impropriu pentru hrana oamenilor. La 6 mai 1947, în Bârlad au ajuns 2.727 kg zahăr (26 saci) din darul cehoslovac. În 14 iunie 1947 erau plătiți de către CARS Tutova 3.780 lei către Antrepozitele Generale D.A.R. Bârlad pentru descărcarea a 4 vagoane cu cartofi din ajutorul cehoslovac (12.965 kg) repartizați de către Comitetul Central București. Circa 5 % dintre aceștia erau stricați și nu au putut fi folosiți în alimentație. Până la sosirea cartofilor cehoslovaci, această legumă era achiziționată de la Federala Tutova în limita posibilităților financiare. S-a trimis și brânză, însă și aceasta, depozitată în condiții improprii și trimisă cu întârziere, a sosit alterată și era aruncată de asistații cantinelor. Pentru ajutoarele primite din Cehoslovacia (cartofi, brânză, zahăr), CARS Comitetul Central îndemna CARS Tutova să trimită scrisori de mulțumire pe adresa Legației Cehoslovaciei din București. În Cartierul Nou din Bârlad s-a înființat o cantină ce purta numele liderului comunist bulgar Gheorghe Dimitrov (președinte Gh. Pavel, membrii N. Șegal, N. Cepraga) și a funcționat cu alimente donate de poporul bulgar.
În luna iulie 1947 guvernul dr. Petru Groza a considerat că această criza alimentară a fost depășită odată cu strângerea recoltei de cereale (grâu, orz, ovăz). Numai că situația statistică nu era conformă cu cea din teren. Nu toți țăranii semănaseră grâu și orz, iar zone din județul Tutova fuseseră și în acel an afectate de secetă. Însămânțările cu grâu fuseseră slabe ca suprafață și calitate, iar din cauza lipsei ploilor, grâul fusese compromis și doar recolta de porumb putea acoperi de hrană al oamenilor sărăciți în urma celor aproape trei ani de secetă. Pentru hrană au rămas de bază cartofii cehoslovaci, care se epuizau într-un ritm rapid, în condițiile în care blidul de hrană zilnică consta într-o supă cu cartofi. Cantina Avrămești (gestionar învățător Luca Neculai), cu 240 asistați, primise la mijlocul lunii iulie 1947 cantitatea de 450 kg cartofi, iar în data de 26 iulie mai avea în magazie doar 66 kg.
Copiii înfometați au reprezentat o prioritate pentru autorități. Din cauza lipsei de hrană, mulți dintre ei mâncau buruieni de pe câmpuri, aveau stomacurile umflate, limbrici și diaree. Livizi și apatici, umblau aproape goi, cu îmbrăcămintea numai zdrențe, nespălați și plini de păduchi, fără să frecventeze cursurile școlare. Pentru ei s-au înființat cămine de zi și cantine școlare în măsura posibilităților, au fost evacuați în mai multe eșaloane (loturi) în regiunile neafectate de secetă și foame. Pentru hrănirea copiilor pe timpul transportului cu trenul s-au achiziționat 600 kg marmeladă de la negustorul bârlădean David Bărbuță. Căminul de zi pentru copii din comuna Priponeștii de Sus (56 asistați) a funcționat în casa educatoarei. Peste zi, copiii stăteau la soare pe rogojini și preșuri, iar în timpul amiezii dormeau cu toții într-o cameră. Masa era servită în aer liber, pe o masă alcătuită dintr-o scândură așezată pe două scăunele. Minorii primeau la micul dejun lapte cu pesmeți, la prânz – carne cu cartofi conservați și pesmeți din ajutorul britanic, iar la orele 16,00 li se servea pesmeți cu marmeladă. Pentru că locuitorii din Regina Maria refuzaseră să își înstrăineze copiii, s-au înființat un cămin de zi, o cantină școlară pentru 100 elevi și una de lapte (100 minori asistați). Cantina suedeză din Schineni funcționa cu dese întreruperi din cauza lipsei de pastă, datorate neglijenței gestionarului. În satul Balta Oii, cantina preșcolară cu un efectiv de 100 copii era închisă, cu toate că gestionarul Șerbănescu ridicase alimentele din 12 iunie 1947.
În iunie 1947 se plătea de către CARS Tutova suma de 4.384.000 lei Mariettei Iacobsohn, delegata Crucii Roșii Bârlad, pentru deplasarea cu un eșalon de 105 copii la Valea lui Mihai, în județul Bihor. Aceasta a fost însoțită în deplasare de Emilia Munteanu, delegata a Federației Democrate a Femeilor din România – filiala Tutova, Tasia Tomescu, delegat al Ministerului Sănătății, Gheorghe Sârghie, delegat CARS Tutova. Lotul de copii a plecat în noaptea de 18 spre 19 martie 1947 din Bârlad, având ca hrană 50 pâini, 2, 750 kg slănină și 4 lădițe cu marmeladă, și a ajuns la destinație via București în seara zilei de 23 martie, după ce 6 copii cu stare febrilă au fost internați la spitale din București (doi) și Cluj (Oancea Catinca, Oancea Vasilica, Macovei Mihalache, Macovei Ioan, cu toții originari din comuna Fundeanu). Cei 99 de copii au fost repartizați la familii din satele ce compuneau plasa Valea lui Mihai.
În primăvara și vara anului 1947, CARS Tutova a făcut inspecții la cantinele rurale care funcționau pe cuprinsul județului. La cantina din Rânzești mâncarea se pregătea în curtea primăriei, sub cerul liber, în niște scobituri făcute în pământ pentru cazane. În Cârja, locuitorii dădeau prin rotație câte 5-10 malduri de stuf pentru gătitul hranei. În satul Rai (gestionar plutonier Gh. T. Ciobanu), membrii comitetului de conducere ajutau cantina când aceasta rămânea în pană de alimente sau lemne. Cantina din Drujești își cumpăra lemnele necesare de pe moșia Suseni a Academiei Române, iar cea din Zorleni purta numele de ”Regele Ferdinand”, în memoria fostului monarh al țării. La Docăneasa, masa se servea într-o sală de clasă din școala primară. Cantinei din satul Simila i-a fost alocat și Azilul de bătrâni ”Gregoriade”; era necesară suplimentarea numărului de rații. Deși satele Pleșa și Valea Lungă figurau în scripte cu cantine, acestea nu erau înființate. La cantina din Costești, după epuizarea alimentelor venite de la CARS, primarul Vasile Râpă a colectat de la consăteni fasole pentru hrănirea asistaților. În comună funcționau o cantină suedeză cu un efectiv de 150 copii și o bucătărie de lapte pentru 100 minori. În rândul sătenilor existau nemulțumiri legate de distribuirea îmbrăcămintei provenite din ajutorul suedez. La cantina din satul Dragalina 50 de asistați primeau ciorbă de cartofi cu pâine, hrana fiind pregătită în școala primară locală.
Unele cantine funcționau defectuos, erau întocmite greșit registrele de evidență ale alimentelor, se săvârșeau abuzuri de către conducătorii acestora și sustrageri din alimentele primite, cum se constata la Plopana (gestionar învățător Vasilache Dumitru) și Pătrășcani (120 asistați), unde învățătorul Gheorghe Pălăduță era găsit cu o lipsă de peste 60 kg cartofi în gestiune. La inspecția cantinei din Vinderei nu s-au găsit în magazia cu alimente decât 90 kg gaz lampant dosit de fostul gestionar, învățătorul Benea. Cantinele din Crivești, Sălceni și Cărăpcești erau închise, deși situația alimentară a locuitorilor era foarte grea. În satele comunelor Rădeni, Lălești, Avrămești și Stâncășeni locuitorii furau grâu de pe câmp pe care îl mâncau necopt, iar majoritatea oamenilor erau umflați din cauza lipsei de hrană. Medicii circumscripțiilor sanitare nu se înghesuiau să își viziteze pacienții. Situația era mai bună în Sârbi, Dragomirești, Hălărești, Obârșeni, Răzăși, Bâncești, Fătăciuni, Stănuești, Șendrești, Mireni, Drujești, Băcani, Regina Maria, unde cantinele urmau să își înceteze activitatea odată cu terminarea alimentelor, dată fiind recolta mulțumitoare de cereale. Alimentele CARS destinate acestora trebuiau redirecționate către satele nevoiașe, cu recolte slabe de grâu, cum era cazul celor din comuna Buda, unde funcționau 3 cantine CARS, fiecare cu câte 100 de persoane arondate, Florești (gestionar primarul Bolea) deschisă în 17 mai 1947, ce hrănea zilnic 100 de copii și bătrâni, Fruntișeni, Coroiești (gestionar Costică Boghiu) și altele.
Până la finele anului 1947, foametea a fost depășită, iar ritmul vieții a intrat, din nou, într-o aparentă normalitate. Astăzi pare o imposibilitate ca cineva să mai moară sau să sufere de foame, iar peste acele vremuri de restriște s-a așternut uitarea și ignoranța noastră.
Notă: la întocmirea acestui material s-au folosit documente din Fondul Comitetul pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS), aflat la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București.
Profesor Ștefan Plugaru
(Sursa: Monitorul de Vaslui)
