„Volumul reflectă identitatea spirituală și culturală a Eparhiei” (Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor)
Recenzie
Împlinirea unui sfert de veac de la reactivarea Episcopiei Hușilor, prin osârdia vrednicului de pomenire, Preasfințitul Ioachim Mareș, primul Episcop al reînființatei Eparhii, a dus la desfășurarea unui amplu program de sărbătorire a acestui eveniment, inițiat din anul 2021 de actualul chirarh, Preasfințitul Părinte Ignatie. În cadrul acestuia, se numără și editarea unor lucrări privitoare la istoria Episcopiei, prin munca stăruitoare a profesorului Costin Clit, renumit editor de izvoare și cercetător al acestei instituții.
În această direcție se înscrie și valorosul volum „Episcopia Hușilor – studii , articole și documente”, apărut la Editura Horeb, în 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie. Ierarhul nostru evidențiază, în prima pagină că această instituție cu peste patru secole de existență, reprezintă un inestimabil tezaur, întrucât istoria vieții religioase nu poate fi despărțită de istoria vieții sociale, politice și culturale sau de monumentele trecutului.
Volumul este parte integrantă a proiectului „Repere ale culturii și spiritualității vasluiene” - dezvoltat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Huşi”, în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui, prin intermediul Programului de finanţare nerambursabilă a activităţilor non-profit, de interes local, pentru anul 2023, domeniul cultură, apărut în colecția ,, Din trecutul Episcopiei Hușilor”. Profesorul Costin Clit, subliniază în Cuvântul Înainte, că demersul său are în vedere recuperarea trecutului Eparhiei Hușilor, înființată în 1598, prin prezentarea unor studii și articole reprezentative, însoțite de documente aferente, fiind o continuare al celui inițiat de Episcopul Melchisedec Ștefănescu, care publica prima monografie a instituției, intitulată ,,Chronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire”, de la a cărui naștere (1823) s-au împlinit două secole. Demersul ierarhului cărturar este urmat de cerecetările ulterioare. Lucrarea de față are 935 pagini și este o selecție asupra temei, structurată în cinci capitole, cu aspecte diverse din trecutul Episcopiei.
În primul capitol intitulat Episcopia Hușilor: înființare, jurisdicție, ierarhi, sunt inserate studii interesante, însoțite de documente, despre jurisdicția Eparhiei Hușilor până la 1812, când a fost răpită partea de răsărit a Moldovei de Rusia țaristă. Până atunci, Eparhia își exercita influența ecleziastică și asupra ținuturilor de peste Prut : Fălciu, Lăpușna, Orhei și Soroca. Episcopia, de-a lungul existenței sale, a cunoscut vicisitudinile istoriei, având de suferit din cauza invaziilor străine, a epidemiilor, cutremurelor, a războaielor, foametei, menținându-și însă, identitatea în vremuri de restriște. În continuare, sunt prezentați câțiva ierarhi de seamă, precum Varlaam I - ctitorul Mănăstirii Brădicești ( acestui lăcaș de cult, autorul dedicându-i în 2013, o monografie), apoi Episcopul Veniamin Costachi - viitorul mitropolit al Moldovei, Episcopul Meletie Lefter Brandaburul, cu documente din vremea sa, Nifon Criveanu, filantrop și fondator al revistei ,, Cronica Hușilor”, la care se adaugă Preasfințitul Ioachim Mareș, cronicar și sprijinitor al învățământului, restauratorul Episcopiei în 1996, după aproape 50 de ani de comunism (p. 9 ).
Capitolul al doilea este dedicat Catedralei Episcopale, ctitoria lui Ștefan cel Mare, cu referiri asupra devastatorului cutremur din 10 noiembrie 1940, a demersurilor făcute de Episcopul Grigorie Leu pe lângă mareșalul Ion Antonescu și autoritățile de după 23 august 1944, pentru refacerea lăcașului de cult. În anul tragic 1940, când România Întregită era rășluită, prin răpirea Basarabiei și nordului Bucovinei de Stalin, Episcopia a fost încercată de groaznicul cutremur din 10 noiembrie, care a afectat numeroase biserici și mănăstiri din Huși (șapte), Bârlad (13) și Vaslui. Tot atunci, Cupola Catedralei a fost deteriorată, fiind amenințată cu prăbușirea, iar mănăstirea Adam era total distrusă. „ Mai mult de 50% din biserici și mănăstiri sunt distruse, în mare parte monumente istorice”, se arăta în Adresa cu nr. 6318, din 23 noiembrie 1940, trimisă autorităților statului, de Episcopul martir, Grigorie Leu. Peste puțin timp, Cupola de la turla Pantocratorului se prăbușeste în urma furtunii din 27 aprilie 1941, dar Catedrala ruinată, se bucură de atenția mareșalului Ion Antonescu care, în urma unei vizite, acordă suma 3.000.000 lei pentru reparații, gest apreciat de ierarhul locului, Grigorie Leu, considerându-l ,, ctitorul ctitoriei lui Ștefan cel Mare din prima ei zidire”. În final, cheltuielile de restaurare se vor ridica la 10.000.000 lei ( p. 177).
Acest capitol cuprinde și un istoric al moaștelor Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi, aflate în Catedrala Episcopală. De-a lungul timpului, în Catedrala Episcopală s-au păstrat mici părți de moaște, ca cele ale Sfintei Mucenițe Varvara într-o cutiuță de argint, degetul Sfintei Mucenițe Tecla, părticele din moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon, sărbătorit la 27 iulie, ale Sfinților Trifon și Haralambie, iar din 1787 și moaștele Sfintei Mari Mucenice Chiriachi. După istoricul Costin Clit, moaștele acestei Mari Sfinte s-au aflat mai întâi la o biserică din Constantinopol sau la o mănăstire din Sfântul Munte Athos, de unde au ajuns la Mănăstirea Solca din ținutul Sucevii. După ocuparea Bucovinei de austrieci în 1775, mănăstirea Solca a fost desființată și moaștele Sfintei au ajuns la Huși în timpul Episcopului Iacov Stamati, viitor mitropolit al Moldovei. Acest ierarh renumit pentru realizările edilitare, aduce în anul 1787, un mare odor- Sfintele Moaşte ale Marii Mucenice Chiriachi ( mâna stângă ) de la Sfântul Munte Athos. Numele Sfintei se traduce în româneşte „ Duminica” și este ocrotitoarea Episcopiei Huşilor, prăznuită de Biserica Ortodoxă Română la 7 iulie. Odorul a fost cumpărat de Iacov Stamati cu 100 de lei de la arhimandritul Meletie Ghica, egumenul Mănăstirii Solca, acesta fiind grav bolnav, îl amanetase la Marea Lavră din Sfântul Munte Athos, care avea ca egumen pe arhimandritul Ghenadie. Chivotul din argint în care se păstrează Sfintele Moaşte, aflat în catedrala episcopală, datează din anul 1790 și a fost donat la îndemnul Episcopului Iacov Stamati, de familia ofițerului rus Alexie Srebriacov, decedat la asediul Ismailului și înmormântat lângă catedrală în partea dreaptă, în apropierea mormântului Episcopului Inochentie. Două iconițe ovale străjuiesc partea laterală a chivotului și o altă iconiță în argint aurit a Sfintei Chiriachi, se află sub încuietoarea chivotului, cu inscrpția grecească ,, Aghia Kiriaki ” ( Sfânta Chirachi). Pe două plăci ovale în lateral sunt două inscripții, una în limba rusă și alta în limba română, în litere chirilice, cu data la care a fost achiziţionat. Valoarea lucrării chivotului, lucrat de preotul Lavrentie, s-a ridicat la 300 lei (p. 245). Recent, se fac eforturi de Episcopie pentru confecționarea unei noi racle a Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi.
Cultul Ocrotitoarei Catedralei Episcopale a Sfântei Mare Mucenițe Chiriachi, s-a extins în secolele XIX-XX, așa cum o dovedesc documentele, fiind sărbătorită în fiecare an la 7 iulie. Credincioşii din Episcopia Huşilor o serbează în mod deosebit pe Sfânta Muceniţă Chiriachi și la moaştele Sfintei, aflate în Catedrala episcopală din secolul al - XVIII-lea, au loc pelerinaje. Aici, la Huşi, în mod special, înainte de desfiinţarea Episcopiei, în anul 1948, era o sărbătoare foarte mare. Veneau creştini şi de dincolo de Prut. În timpul regimului comunist, sărbătoarea era restrânsă, fiind marcată în chip tainic. Scopul urmărit era dezrădăcinarea credinţei şi impunerea ateismului, însă Biserica Ortodoxă Română a rezistat prigoanei și a contribuit la păstrarea tradițiilor, la dezvoltarea conştiinţei naţionale, poporul nostru „fiind creştin de la întemeiere, dar de rit bizantin” cum remarca regretatul Papă Ioan Paul al II-lea, în vizita sa în România, din mai 1999.
Reactivarea Episcopiei Hușilor la 15 septembrie 1996 prin întronizarea Episcopului Ioachim Mareș a fost urmată de o cinstire deosebită a Sfintei Mucenițe Chiriachi prin oficierea regulată a Tainei Sfântului Maslu, a Acatistului Sfintei Mucenițe și a unei procesiuni cu un sobor de preoți în frunte cu chiriarhul locului, care se deplasează cu Sfintele Moaște pe străzile municipiului Huși, la care participă numeroși credincioși .
O coincidență divină face ca ziua de sărbătoare a Sfintei Chiriachi să fie și ziua de naștere a Preasfințitului Părinte Episcop, Ignatie, actualul chiriarh al Eparhiei Hușilor, care militează încă de la întronizarea sa, pentru o nouă dimensiune a pelerinajului și a cultului Sfintei Mare Mucenice Chiriachi. De altminteri, începând cu anul 2022, ziua sărbătoarei Sfintei Chiriachi este trecută cu roșu în calendarul Episcopiei Hușilor, având loc dumnezeiasca liturghie în fiecare parohie din eparhie. De asemenea, icoana Sfintei se află pe stema Episcopiei și sub patronajul ei s-au înființat așezăminte sociale, fiind și o distincție acordată celor care se implică în viața Bisericii.
Capitolul al treilea cuprinde Cultura și școala, Episcopia fiind de-a lungul vremii un important factor de cultură și educație a zonei. În această secțiune a volumului se insistă pe importanța circulației cărții în Eparhia Hușilor, în secolele XVIII- XIX, ierarhii hușeni îngrijindu-se de înzestrarea bisericilor cu cărți de cult necesare săvârșirii serviciilor religioase. Alături de cărțile tipărite sunt folosite și cele în manuscris. Însemnările de pe acestea, oferă informații prețioase despre cei ce le dețineau, locația unde se găseau, circulația lor, dar și referiri la evenimentele politice, bisericești, la catastrofele naturale, la slujitori ai lăcașurilor de cult, inclusiv, la sfințiri de biserici. Folosind aceste însemnări, autorul constată implicarea ierarhilor în copierea, tipărirea și circulația cărților, remarcând activitatea mitropoliților Dosoftei și Veniamin Costachi, promotori ai renașterii spirituale a românior, a episcopilor Mitrofan, Ierotei, Inochentie, Melchisedec Ștefănescu (membru al Academiei Române și rector al Seminarului din Huși), Silvestru Bălănescu (ctitor al școlilor de cântăreți bisericești ), Nicodim Munteanu, al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Iacob Antonovici, membru titular al Academiei Române, Nifon Criveanu, viitorul mitopolit al Olteniei, Episcopul martir Grigorie Leu, Episcopul Ioachim Mareș și în prezent, Părintele Episcop Ignatie Trif, mare iubitor al cărții. Mulți dintre ierarhii hușeni erau autori de cărți, de publicații bisericești și urmăreau circulația lor, iar cele care contraveneau dogmelor Bisericii Ortodoxe, erau interzise.
Este de remarcat că primele școli au apărut în Evul Mediu, în tinda bisericii, a mănăstirilor, numite de marele istoric Nicolae Iorga, școli de chilie și evoluția lor este în strânsă legătură cu dezvoltarea societății românești. Ele sunt ,, ca o fântână din care se adapă obștescul norod cu îndestularea învățăturii și înțelepciunii ” (p. 11). În 1832, prin Regulamentul Organic din Moldova, școala se transformă într-un serviciu public în limba română și în același an se înființează prima școală publică ținutală la Huși. Întemeierea Seminarului Teologic din Huși în 1852, existența cu suiușuri și coborâșuri, personalitățile din fruntea sa, înființarea școlilor de cântăreți bisericești din eparhie, cu personalul aferent, alături de Muzeul Eparhial și Tipografia Episcopiei, însoțite de documente inedite, ocupă un loc consistent în acest capitol ( pp.273-371).
Al patrulea capitol, intitulat Schituri și Mănăstiri , cuprinde aspecte ale vieții monahale din secolele XVII-XVIII, istoricul Costin Clit considerând, pe bună dreptate, că pentru credincioșii dintre Prut și Nistru lumina spirituală venea de la Huși, Iași, Roman și Rădăuți, unde rezidau ierarhii Țării Moldovei. Sunt în continuare inserate studii solide despre mănăstiri și schituri, precum Mănăstirile Grăjdeni, Curchi, schiturile Bursuci, Ghireasca, Dobrușa, Rusului Golgofta, Averești, dar și unele dispărute, precum Șiscani, Zgura, Viișoara, Mera, însoțite de documente inedite pe un mare spațiu tipografic (pp. 371-771).Studiile de aici au constituit surse pentru diverse lucrări monografice, cum ar fi Albumul Tinda Raiului.Mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului, Huși, 2020, editat de părintele exarh Zaharia Curteanu și preotul Cosmin Gubernat.
Ultimul capitol al volumului este intitulat Biserici din Eparhie cuprinde două studii dedicate Bisericii ,, Sfântul Spiridon” din Bârlad, ctitorie a familiei Sturdza, la sfârșitul secolului XVIII, și a celei din satul Tomești, din ținutul Tutova, ctitorie a familiei Jora. În această biserică este înmormântată Ana ( Anița) Bantăș, cea de-a treia soție a domnitorului Constantin Cantemir, mama lui Antioh și Dimitrie Cantemir, cu origini în Siliștenii Fălciului, potrivit unui document descoperit de autorul acestui volum la Biblioteca Academiei Române. Capitolul se încheie cu o catagrafie a bisericilor din Eparhia Hușilor de la 1827, important izvor istoric despre trecutul lăcașelor de cult din zonă, și cu o Listă a studiilor și articolelor cuprinse în lucrare, cu locul unde au fost publicate inițial.
O Galerie cu imagini sugestive din trecutul Episcopiei ( Catedrala, clădiri, publicații ale Seminarului Teologic din Huși, fotografii ale unor ierarhi etc. ) încheie volumul care se dorește o contribuție importantă la cunoașterea trecutului Eparhiei atât de încercată în istorie.
Lucrarea este un instrument de lucru pentru istorici și o „carte de identitate” a instituției, multă vreme cu jurisdicție ecleziastică de o parte și de alta a Prutului. Activitatea culturală, socială, religioasă și administrativă a Episcopiei Hușilor este relevată convingător, prin publicarea documentelor, multe inedite, fiind o sursă importantă a impactului pe care Eparhia a avut-o asupra locuitorilor din această zonă și nu numai.
Studiile și articolele prezintă aspecte ale evoluției Bisericii, în general, a celei locale, în special, și conțin documente despre lăcașurile de cult din Eparhie, acte juridice, danii, circulare, adrese, rapoarte ale Episcopiei către instituțiile statului. Ele reliefează, în egală măsură, istoria instituțiilor laice, a istoriei țării, în general, dar și activitatea neobosită a unor ierarhi de mare forță, care au fost în fruntea Eparhiei . Aceste personalități ecleziastice s-au identificat cu oamenii și locurile zonei. Corpusul de studii reprezintă o contribuție de seamă la cultivarea memoriei înaintașilor, a celor „ care s-au impus în viaţa spirituală şi culturală a Moldovei, implicit a României întregite”, fiind o adevărată radiografie a identității de neam și credință din zonă.
În concluzie, prezentarea vieții spirituale, administrative, politice și culturale a Episcopiei Hușilor prin studii, articole documente, găsește Eparhia hotărâtă să reziste timpului, să perpetueze tradiţia şi valorile mai departe, în secolul XXI. Demersul autorului oferă prilej de reflecţie, de cunoaştere a comunității, cu luminile şi umbrele sale, de desprindere a unor învăţăminte.
Volumul cinsteşte înaintaşii: ierarhii, voievozii, preoții ca apostoli ai neamului, mirenii, oamenii gospodari din zonă, reprezentând şi o angajare plină de responsabilitate pentru viitor.
Aşadar, să ne bucurăm de fiecare dată, când apare o carte pe această temă, de suflet și spirit ortodox, întrucât este incitantă, oportună, inedită şi onestă în mediul istoriografic local şi nu numai.
Cunoaştem strădania autorului pentru apariţia lucrării, fiind un dar prețios, asemenea unei raze de lumină, pe care îl oferă din prinosul inimii, a ostenelii sale de neobosit cercetător şi o recomandăm călduros cititorilor .
Prof. dr. Nicolae Ionescu
