Câtu-i lumea, Nicolae Balan va fi prezent în viitor
Mă străduiesc de ceva vreme măsurată în zile şi săptămâni să aştern câteva cuvinte potrivite despre cel ce-mi zâmbeşte dintr-un afiş postat mai peste tot în oraş. Drept să vă spun amintirile sunt cam învălmăşite, amestecate, nu prea ştiu cu ce să încep… Oare cu imagini de la repetiţii, oare cu prezenţa pe scena festivalurilor din apusa epocă a Cântării României.? Retina mea a înregistrat nenumărate imagini din spectacolele Ansamblului folcloric Trandafir de la Moldova dar şi şocanta apariţie pe scenă a unui cor bărbătesc ce avea în loc de instrumente muzicale o mulţime de obiecte din gospodăria ţărănească: fierăstraie, furci, coase, o nicovală, câteva stropitori. E adevărat, anii în care s-au petrecut toate acestea n-au fost importanţi, pentru memoria unui copi. Demn de reţinut era numele celui ce cu mâinile lui fermecate ştia să adune într-una singură vocile a zeci de corişti din zeci de formaţii corale, demn de reţinut era numele celui ce ştia cu un singur gest al mâinii sale fermecate să aducă sub a sa şi a partiturii ascultare zeci de instrumente muzicale. Numele lui este Nicolae Balan, dirijor, compozitor, profesor născut şi crescut într-ale artei în Vaslui.
A avut marea şansă ca în 1961 să devină dirijor şi director al Orchestrei Trandafir de la Moldova înfiinţată doar de cinci ani la Bârlad, a avut curajul să profitede faptul că se punea accent deosebit pe promovarea folclorului şi că activitatea culturală (mişcarea culturală de masă cu era denumită în regimul ceauşist) era sprijinită intens aşa încât întemeiază ansamblul folcloric cu acelaşi nume, adăugând orchestrei 32 de dansatori profesionişti. Din 1975 mută ansamblul la Vaslui, adunând şi dăruind satisfacţii atât echipei de artişti cât şi miilor de spectatori din municipiu, judeţ şi din ţară, căci, având un repertoriu bogat, solişti valoroşi şi dansatori pricepuţi a avut stagiuni permanente la Buzău, Bârlad, Odobeşti, Slănic Moldova, Huşi şi a efectuat numeroase turnee în ţară. Datorită muncii susţinute curând ansamblul capătă titulatura de profesionist, depăşind stadiul de amatorism, fiindu-i astfel recunoscută valoarea artistică în faţa unor ansamburi similare din Suceava, Iaşi, Bacău. La ansamblul vasluian s-au format şi afirmat cântăreţi de muzică populară pe care sigur îi ştiţi: Mioara Velicu, Maricica Pană, Gică Nichifor, Nelu Lupaşcu, Maria Stafie. Aceasta a fost perioada de glorie, de înflorire a ansamblului şi a durat până în 1980. Cam din această perioadă sunt amintirile mele, evident erou principal fiind Nicolae Balan. Nu avea trac pe scenă, sala era întotdeauna plină, sala era întotdeauna activă ceea ce reprezenta o mare victorie. Îi plăcea să stabilească un dialog cu publicul chiar dacă acest dialog se rezuma la mimarea unor cuvinte sau trăiri sufleteşti sugerate de versurile sau ritmul cântecului. Ridica a mirare din sprâncene când solistul spunea “Rozmarin în colţul mesei, Mult mai plâng ochii miresei”, liniile feţei se destindeau arătând încântare şi admiraţie la auzul vorbelor “Asta-i horă din Vaslui”, iar în momentul în care dansatorii parcă încetineau cadenţa, striga alături de cei din orchestră “Corăgeasca să jucăm până asudăm” tropotind uşor cu picioarele-n podea dând iluzia că restabilirea ritmului de dans i se datorează în totalitate. În programul artistic se succedau cu mare spontaneitate muzica, dansul şi intervenţiile soliştilor. Dirija şi cânta în acelaşi timp la vioară, cu arcuşul îndemna membrii formaţiei să dea melodiei furia apelor repezi rostogolite pe coaste abrupte de munte sau să devină domoală ca apele râului la şes. Înâlţând uşor bărbia şi zâmbind încurajator dădea semn solistului că e vremea în dulce grai moldovenesc să cânte şi să încânte publicul şi deopotrivă juriul, cerberul multor concursuri şi festivaluri. Stăpânea nu doar suflarea de pe scenă ci întreaga sală de spectacol, peste 600 de inimi băteau în ritmul melodiei slobozite din piepturile artiştilor. Spectatorii admirau, se entuziasmau iar după stingerea ultimelor acorduri muzicale aplaudau frenetic.
Ce mai ţin minte? Absenţa sa după 1980 şi revenirea în postura de dirijor al Corului bărbătesc din Ivăneşti în 1981.
Iată ce scoate la iveală memoria mea: cortina se ridică, pe scenă intră unul câte unul, ocupându-şi locul pe postament vreo 50 de falnici bărbaţi înarmaţi cu ce-au găsit prin ogradă: lopeţi, furci, etc. Spectatorii au înmărmurit, s-a lăsat o grea tăcere peste sala de spectacol, nimeni nu ştiau ce va urma, nimeni nu mai văzuse aşa ceva până atunci. E drept, dirijor era Nicolae Balan , dar oare era acelaşi pe care îl ştiau la cârma Ansamblului folcloric Trandafir de la Moldova şi de ce nu venise cu îndrăgitul ansamblu? Plutea în aer dezamăgirea dar s-a risipit îndată ce corul de la Ivăneşti a început să cânte şi să se acompanieze scoţând sunete prin lovirea ustensilelor ţărăneşti. Ropote de aplauze au răsunat îndelung, publicul era fericit că aşteptările şi încrederea nu i-au fost înşelate. Au urmat aplauze, pentru că tot ce s-a-ntâmplat pe scenă era în deplin respect pentru artă şi pentru public. La scurt timp a venit şi recunoaşterea naţională a autenticităţii folclorice a acestui cor care întregit de Fanfara Căminului Cultural din Ivăneşti obţine premiul I la a treia ediţie a festivalului “Cântarea României”. Revista ce purta numele festivalului, dedică în paginile sale amplu spaţiu laureaţilor întrecerii artistice şi scrie “ Conlucrarea fericită a unui diijor de mare valoare , cu incontestabilă personalitate, care este profesorul Nicolae Balan, cu o numeroasă şi originală echipă de instrumente a condus la un rezultat impunător. Alături de calităţile interpretative , fanfara s-a detaşat prin repertoriu adecvat punând în lumină virtuozitatea dar şi specificul muzical folcloric. Corul bărbătesc acompaniat de fanfară a demonstrat dezinvoltură şi forţă de exprimare confirmând prin tenacitatea şi talentul coordonatorilor, că de la o etapă la alta s-a muncit cu temeincie”.
Perioada de timp în care dispăruse de pe scena vasluiană urmează de fapt deciziei de desfiinţare a renumitului ansamblu din motive pe care nu a reuşit să le înţeleagă niciodată. Cred că a fost mânios pe soarta care s-a aflat în mâinile cui nu trebuia. Rămas pe drumuri cum zice românul, îşi găseşte locul la Ansamblul Doina Ilfovului din Bucureşti, însă dorul de casă, de copii îl fac să revină în 1981 la Centrul Creaţiei Populare din Vaslui. S-a dedicat activităţii corale, aducând la rampă numeroase formaţii corale nu doar de adulţi ci şi coruri de copii. Câte intreprindri avea Vasluiul cam tot atâtea coruri a înfiinţat şi coordonat, multe dintre ele remarcându-se la diferite concursuri şi bine e să ne amintim măcar într-o enumerare câteva dintre acestea: Corul Sindicatului Sănătatea dn Bârlad, IRB, Fabrica de confecţii, IPL, Comerţ Textila, IAMC, corurile Şcolilor generale nr. 7 şi 9. A lucrat cu fiecare şi a dat spectacole, a participat la concursuri interjudeţene la care s-a impus. Iată ce aprecieri face revista “Cântarea României” (Nr. 4 din 1981): “La Bârlad, judeţul Vaslui, am urmărit(reprezentanți ai redacţiei) evoluţia unor formaţii corale care ne-au atras atenţia prin numărul mare al interpreţilor ce le alcătuiesc, prin sonoritatea lor plăcută, prin calitatea interpretării artistice şi a repertoriului abordat. Numai din această localitate au fost prezentate publicului şase formaţii corale , între acestea corurile mixte ale Intreprinderii Rulmenţi din Bârlad, Sindicatului sanitar şi Armonia al Sindicatului Învăţământ, corul mixt de cameră al Intreprinderii de Elemente Pneumatice, Corul bărbătesc al clubului Gloria. O notă bună pentru evoluţia corului mixt al Sindicatului Învăţământ Vaslui şi a corului bărbătesc al Căminului Cultural Ivăneşti”. În Nr. 7 din 1985 al aceleaşi reviste : “Remarcabil echilibrul sonor foarte bun, acurateţea interpretării fanfarei din Ivăneşti şi a Intreprinderii de Rulmenţi din Bârlad , dirijate de Nicolae Balan”.
Iată de ce în 1993 şi 2000 fanfara din Ivăneşti reprezintă ţara la a 47 ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor desfăşurat la Dijon, Franţa. Cei 52 de membri ai fanfarei a avut o evoluţie extraordinară, au fost apreciaţi, aclamaţi de mii de spectatori de astă dată străini veniţi din toate colţurile lumii. Ziarele şi comentatorii străini nu au fost zgârciţi cu laudele la adresa coriştilor şi a dirijorului său, publicând fotografii la loc de cinste, adică pe prima pagină, recunoscând că au produs un şoc artistic, juriul internaţional fiind mai mult decât încântat. Pentru calităţile artistice excepţionale, pentru bogatul repertoriu din tezaurul cultural românesc, fanfara aceasta plecată de pe plaiurile noastre a fost unica premiată la acest prestigios festival internaţional, fapt ce atestă valoarea deosebită. Au obţinut premiul oraşului Dijon şi premiul societăţilor comerciale din localitate.
Până aici, din cele înşirate pe hârtie, Nicolae Balan e dirijor, însă trebuie subliniat că a desfăşurat activităţi artistice şi în plan compoziţional, dintre lucrările sale impunându-se în primul rând culegerea de folclor “Drag mi-i cântecul şi jocul” dar şi o serie de piese musicale precum: Imnul Bârladului(1973), Omagiu muncitorilor de la IRB(1973), Imnul aniversar al liceulu Roşca Codreanu, Imnul Vasluiului(2005), Chemarea pământului, Epitaf în memoria marelui compozitor Beethoven. Alte nenumărate orchestrări şi preluari din folclor, colinde, cântece religoase dar şi multe cântece din folclorul copiilor, însumând peste 400 de pagini, le-a reunit în volumul Antologie muzicală care a văzut lumina tiparului în 2008 la editura Studis din Iaşi.
Nicolae Balan, dirijorul, compozitorul, profesorul este şi un excepţional îndrumător, el nu doar comunică cunoştinţe, ci şi insuflă idei, orientează şi încurajează, corectează şi stimulează în acelaşi timp. El este omul care i-a învăţat pe mulţi, pe foarte mulţi şi doina, şi balada, şi cântecul de muncă şi fierbinte dragoste de ţară. El este omul întreprinzător dublat de un visător….Visează şi îşi doreşte ca cineva să-i ducă munca mai departe în timp, peste ani, în viitor.
Mihaela Ochianu
Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul”
Vaslui
